"Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului Hunedoara a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. La faţa locului au fost alocate de urgenţă o autospecială de descarcerare, două ambulanţe SMURD, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean. De asemenea, a fost prealertat elicopterul SMURD", a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
În urma accidentului rutier, două femei în vârstă de 19, respectiv 35 de ani au fost asistate medical la locul intervenţiei, fără a fi necesar transportul acestora la spital, a mai menţionat ISU Hunedoara.
Accident în Buzău, în apropierea localităţii Pietroasele. Patru mașini implicate și două victime