Cele patru imagini cu Michael Jackson, pe care realitatea.net le oferă în galeria foto, provin de pe negativul original, format 35mm şi îl surprind pe legendarul artist cântând LIVE, pe scenă, alături de trupa The Jackson 5, care era compusă din Michael şi fraţii săi: Jackie, Tito, Jermaine şi Marlon.
VEZI FOTOGRAFIILE CU MICHAEL JACKSON AICI!
CONTEXTUL ÎN CARE AU FOST REALIZATE FOTOGRAFIILE CU MICHAEL JACKSON ÎN 1972
1972 a fost anul în care Michael Jackson şi-a lansat primul album solo, intitulat "Got To Be There". Se întâmpla în luna ianuarie, dar toate melodiile fuseseră înregistrate în studio în urmă cu câteva luni. Albumul de debut a avut vânzări colosale pentru puştiul care la acel moment avea 13 ani. Peste trei milioane de discuri au fost vândute în toată lumea.
Tot în 1972, dar în august, a fost lansat al doilea album solo al lui Michael Jackson, intitulat "Ben". Succesul a fost colosal, depăşind clar primul album: aproape 5 milioane de discuri s-au vândut în toată lumea. În acel moment, Michael Jackson era încă membru al trupei The Jackson Five.
Acesta este contextul în care au fost realizate fotografiile pe care realitatea.net vi le oferă. Aceste imagini, realizate pe 18 iulie 1972, la Chicago, se află în colecția jurnalistului Cristian Otopeanu, care le-a scos la lumină după 47 de ani, pentru ca fanii lui Michael Jackson, şi nu doar ei, să le poată savura.
Vezi și Imagini rare cu Elvis Presley, publicate de realitatea.net după 60 de ani
CÂND A MURIT MICHAEL JACKSON ŞI MOTIVUL
Supranumit Regele pop-ului, Michael Jackson a murit pe 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani. Cauza a fost un stop cardiac, cauzat de o intoxicaţie gravă cu propofol.
Propofolul este un anestezic puternic, utilizat în spitale şi în clinicile medicale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu acceptul şi complicitatea doctorului Conrad Murray.
Vezi și Alte imagini în premieră cu Michael Jackson, publicate la 10 ani după moartea superstarului
.