Metrorex a hotărât să reducă de la 1 leu la 50 de bani pe oră tariful pentru parcarea de la Terminalul Străuleşti, după ce s-a constatat că gradul de ocupare al parcării este unul foarte mic. Noul tarif va intra în vigoare din data de 4 februarie, a notat mediafax.ro.
"Metrorex informează că, începând cu data de 4 februarie 2019, tariful pentru parcarea în Terminalul Multimodal Străuleşti va fi de 50 de bani/maşină/oră. Decizia a fost luată de către conducerea executivă şi cea administrativă a societăţii, după ce s-a constatat gradul scăzut de ocupare a parcării, de la darea în exploatare şi până în prezent”, se arată într-un comunicat al companiei.
Decizia de reducere a tarifului vine după ce, la două luni de la deschidere, în Terminalul de la Străuleşti parchează zilnic, în medie, 19 maşini, iar în acest caz, investiţia de peste 300 de de milioane de lei este practic inutilă, a mai notat mediafax.ro.