Primul pas pe care îl fac hoții este să identifice victimele vulnerabile. După ce se documentează unde stau și cu cine, apar la ușa lor ca să le dea de pomană.
„A venit și cu cratițe și că vor să ajute bătrânii care n-au, dacă știm pe cineva în bloc să îi spun să meargă să ajute cu bani, dar eu așa ceva n-am făcut”, spune o pensioanră.
O bătrână de 88 de ani din Buzău a făcut însă greșeala de a primi în locuința ei un bărbat de 68 de ani care intenționa să îi ofere de pomană bani. Însă, individul avea o hârtie de 200 de lei și -a cerut femeii să-i schimbe bancnota. Acela a fost momentul în care, bărbatul a profitat și i-a furat toate economiile.
Trebuie să știți că nu sunt singurele metode, aceștia apelează la fel și fel de metode, iar polițiștii să nu oferiți bani persoanelor necunoscute, iar în cazul în care sesizați un act de tâlhărie să vă adresați autorităților.
„Eu sunt singură, sunt văduvă și mi-ar fi chiar frică. Nu răspund. Mă uit pe vizor și dacă nu cunosc nu dau drumul. Nu pot să fac așa ceva”, mai spune o altă pensioanră.
Oamenii legii spun astfel de cazuri sunt tot mai dese în România, iar fenomenul este greu de oprit. Acești indivizi, de multe ori, scapă după ce comit astfel de infracțiuni, în lipsa unor dovezi prin care pot fi identificați.