Sumele de bani oferite de cei care doreau să obțină în mod fraudulos permisul de conducere erau cuprinse între 2500 – 5000 de euro pentru fiecare permis obținut.
Ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Județene Anticorupție Brașov și Galați au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, la imobilele unor persoane fizice și societăți, mai exact 5 mandate pe raza județului Brașov și unul pe raza județului Galați, urmate de 14 mandate de aducere a suspecților, la sediul structurii de parchet menționate.
„Din materialul de urmărire penală administrat în cauză, au rezultat probe care fundamentează presupunerea rezonabilă că, în perioada 2013 – 2020, persoane fără calitate specială, cu sprijinul mai multor școli de șoferi, dar și cu sprijinul unei persoane fără calitate specială, contra unor sume de bani, își stabileau reședința pe o perioadă de un an în județul Brașov, cu scopul de a parcurge cursurile unor școli de șoferi, ulterior acestui fapt să poată participa la proba scrisă pentru a obține permisul de conducere în mod fraudulos”, se arată într-un comunicat emis de Direcţia Generală Anticorupţie Braşov.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fals intelectual, cumparare de influență și trafic de influență, în legătură cu obținerea permiselor de conducere auto.
În cauză, pentru un număr de 6 suspecți, au fost emise ordonanțe de reținere de către procurorul din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov pe o perioadă de 24 de ore.