Artistul şi-a revenit miraculos după ce a fost în comă, iar acum îşi îndreaptă gândurile către cei care trec printr-o dramă.
"Îmi pare rău că trebuie să vorbesc în acest moment atât de dificil şi de trist. Atâta vreme cât noi vom exista, ca oameni, aşa cum dovedim, ţara asta o să fie din ce în ce mai bine. După această întâmplare cineva va trage nişte concluzii şi poate vom fi mai atenţi la ce se întâmplă în jurul nostru. Sunt extrem de emoţionat pentru că nu vreau să mă gândesc la ceea ce simt părinţii celor care sunt dispăruţi în acest moment", a spus Gabriel Cotabita la Antena 1.