„Rolul puternic al României în regiunea Mării Negre, vital pentru a combate agresiunea Rusiei”, a declarat secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin, la întâlnirea cu premierul ROmâniei, Marcel Ciolacu.
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a avut luni, la Pentagon, o întrevedere cu prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, și cu ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, pentru a discuta o serie de probleme bilaterale și regionale, informează Departamentul american al Apărării într-un comunicat de presă.
Thanks again to Romanian Prime Minister Ciolacu and Defense Minister Tîlvăr for visiting the Pentagon today. We discussed a range of bilateral and regional issues and shared our views on security concerns in the Black Sea. pic.twitter.com/HPdb2sIf1B
— Secretary of Defense Lloyd J. Austin III (@SecDef) December 4, 2023
În cadrul întrevederii de la Pentagon, cei trei lideri au condamnat războiului brutal pe care Rusia a ales să-l poarte împotriva Ucrainei și au promis un sprijinferm poporului ucrainean.
Secretarul Austin a mulțumit României pentru că găzduiește în continuare peste 3.000 de forțe militare americane și aliate în consolidarea descurajării și apărarea Flancului estic al NATO.
Secretarul Austin, premierul Ciolacu și ministrul Tîlvăr au și-au împărtășit opiniile cu privire la preocupările de securitate din Marea Neagră.
„Leadershipul puternic al României în regiunea Mării Negre a fost vital pentru a combate agresiunea crescută a Rusiei“, a mai transmis Lloyd Austin.
„Parteneriatul strategic al celor două țări a continuat să se consolideze pe fondul invaziei neprovocate de către Rusia a Ucrainei”, a spus Austin, adăugând că „România a fost un aliat cheie în cadrul coaliției internaționale unite în apărarea vecinului său”
„După 26 de ani, parteneriatul nu a fost niciodată atât de puternic, mai ales în urma invaziei crude și neprovocate de către Rusia a Ucrainei”, a spus secretarul Apărării.
„România a fost un puternic apărător al Ucrainei, inclusiv prin donații consistente de ajutor militar și participarea lor în contractul de apărare ucrainean”, a spus el.
„Suntem deosebit de recunoscători poporului român pentru că a primit peste 5 milioane de refugiați ucraineni și pentru că a oferit asistență umanitară critică”, a mai transmis secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin, potrivit comunicatului Pentagonului.
De asemenea, șeful Pentagonului a lăudat angajamentul continuu al României de a cheltui peste 2 % din produsul intern brut pentru apărare și investițiile sale în achiziționarea de echipamente militare moderne și interoperabile cu cele ale NATO, potrivit comunicatului transmis de Pentagon.
Premierul Marcel Ciolacu, la întâlnirea cu Secretarul american al Apărării: Avem nevoie de o cooperare sporită în materie de securitate cu Statele Unite, dar și de un angajament economic puternic
În cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează în Statele Unite ale Americii, premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit astăzi, la Washington, cu Secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin.
Cei doi oficiali au subliniat relația privilegiată dintre România și Statele Unite, evidențiată de un Parteneriat Strategic de peste două decenii și întărită de buna colaborare în toate domeniile de interes comun, cu accent pe contribuția la securitatea regională în zona Mării Negre. În acest context, Secretarul American al Apărării a lăudat eforturile făcute de țara noastră și a evidențiat capacitatea de leaderschip a Romaniei demonstrată prin înființarea Centrului de pregătire de la Fetești pentru piloții de F 16.
Au fost trecute în revistă, cu această ocazie, cele mai importante evoluții din punct de vedere al apărării atât în relațiile bilaterale, cât și în cadrul Alianței Nord-Atlantice, ca bază pentru aprofundarea și extinderea cooperării în acest sector, inclusiv cu rezultate economice care să aducă beneficii de securitate.
„Avem nevoie de o cooperare sporită în materie de securitate cu Statele Unite, dar și de un angajament economic puternic. O economie dezvoltată este esențială pentru o securitate națională puternică. Este importantă implicarea activă a companiilor americane în evaluarea și dezvoltarea capabilităților din industria națională, prin investiții comune în industria de apărare, inclusiv în ceea ce privește fabricarea de muniție, precum și transferuri tehnologice și specializarea forței de muncă autohtone”, a declarat șeful Executivului de la București.
Totodată, premierul Marcel Ciolacu a evidențiat interesul Romaniei pentru o coordonare completă din punct de vedere militar cu Statele Unite și a subliniat că, în perspectiva Summit-ului Alianței Nord-Atlantice care va avea loc anul viitor la Washington, Romania își va menține angajamentele de a aloca 2,5% din PIB pentru Apărare și va continua să pledeze pentru un profil sporit al Mării Negre pe agenda NATO.
La rândul său, Secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin, a evidențiat excelenta colaborare dintre Statele Unite și România, ca parteneri strategici și aliați, a remarcat rolul de lider al țării noastre în eforturile pentru stabilizarea situației regionale și a apreciat progresele semnificative ale României în domeniul apărării, de la modernizarea echipamentelor și infrastructurii militare până la consolidarea apărării cibernetice. De asemenea, ambii interlocutori au subliniat nevoia de a face eforturi comune pentru a asigura stabilitatea Republicii Moldova, mai ales în contextul atacurilor hibride venite dinspre Federația Rusă.
Premierul Marcel Ciolacu a fost însoțit la întrevederea de la Washington de ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, și ministrul Economiei, Radu Oprea.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu este în a doua zi a vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii împreună cu o delegație guvernamentală.