Întrebat de declaraţia făcută duminică privind oamenii care s-au dus să voteze în străinătate, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a refuzat iniţial să comenteze: "Nu, haideţi să ne concentrăm pe declaraţia de azi. N-are rost".
La insistenţele jurnaliştilor, Meleşcanu a precizat: "Asta spuneam duminică şi altceva spun astăzi. Am mai dat o declaraţie. Ceea ce spuneam duminică este bazat pe o serie de informaţii care nu sunt verificate şi în consecinţă nu am de ce să extind acest subiect".
Întrebat dacă îşi menţine declaraţia, Meleşcanu a răspuns afirmativ: "Ba da, pentru că ştiu că s-a făcut. Da' nu asta e problema, trebuie să ai probe pentru aşa ceva".
Întrebat dacă a făcut o declaraţie fără probe, ministrul de Externe a spus: "Da, pot să transmit informaţii care au ajuns şi la mine, da' nu pot să fac niciun fel de acuzaţie atât timp cât nu am probe. Dacă aţi înţeles nuanţa".
El a precizat că nu a făcut acuzaţii şi a informat că a avut "asemenea semnale".
Întrebat câţi români din ţară s-au dus să voteze în străinătate, Meleşcanu a spus că nu ştie.
Întrebat dacă pune pe seama acestui turism electoral cozile din diaspora, Meleşcanu a negat.
"N-a pus nimeni pe seama acestui turism, dvs puneţi pe seama acestui turism. Eu v-am spus că cetăţenii români au făcut dovada unui spirit civic deosebit şi au stat la coadă să voteze. Cum au ajuns la coadă, care au fost motivaţiile lor astea sunt alte probleme", a afirmat Meleşcanu.