În cazul unor simptome clare de tromboză după administrarea vaccinului de la AstraZeneca, medicul Radu Țincu recomandă, în primul rând, consultul la medicul de familie, apoi investigații mai ample dacă este cazul.
Acesta a explicat la ce trebuie să fim atenți după vaccinarea cu AstraZeneca, pentru a monitoriza posibilele reacții adverse, și cât de important este să ne prezentăm imediat la un consult de specialitate dacă este impus de medicul de familie.
„La orice semn să se adreseze de urgență medicului de familie si ulterior după evaluare se va decide dacă sunt necesare investigații suplimentare”, a explicat medicul ATI Radu Țincu, de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București, vineri, la Realitatea PLUS.
Principalele reacții ADVERSE ce trebuie urmărite la vaccinarea cu AstraZeneca
Acesta a comentat și cazul unei paciente în vârstă care a manifestat, la aproape o săptămână de la vaccinarea cu AstraZeneca, un prim simptom specific trombozei.
„În primă instanță medicul de familie trebuie să facă o evaluare clinică a pacientului și în urma acesteia să decidă ce investigații suplimentare sunt necesare. Nu avem toate datele, avem doar imaginea doamnei, care are într-adevăr acea zona de echimoză. Trebuie completată această imagine și cu analize de laborator și imagistice. Trebuie să vedem dacă sunt tulburări de coagulare, care este nivelul trombocitelor și dacă tomografia, în zona respectivă, arată formarea de cheaguri de sânge”, a explicat medicul Radu Țincu, vineri, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.
În legătură cu reacțiile adverse care pot apărea după vaccinarea cu AstraZeneca, printre care formarea de cheaguri de sânge (tromboze), medicul spune că „în afară de această reacție adversă rară - formarea de cheaguri de sânge ce poate să apară, trebuie să fim atenți la durere toracică cu dificultăți de respirație, cu respirație anormală, mult mai frecventă sau cu lipsa de aer”.
Un alt simptom luat în considerare este cel legat de posibilele episoade trombotice la picioare.
Medicul Radu Țincu a declarat, la Realitatea PLUS, că trebuie să fim atenți și „la nivelul membrelor inferioare daca apar modificari ale volumului acestora. Pentru că, daca se fac cheaguri de sânge in zona vaselor membrelor inferioare unul din membre va fi mai mare”.
Nu în ultimul rând, medicul ATI spune că nu există o recomandare pentru administrarea de anticoagulante inainte de vaccinare, „pentru că adăugarea de anticoagulante reprezintă un tratament cu riscuri , și atunci nu s-a recomandat la nivel internațional”.
CE categorii de RISC sunt vizate la vaccinarea cu AstraZeneca
Medicul Radu Țincu a explicat că „sunt cunoscute, inainte de AstraZeneca, factorii independenți care provoaca tromboze. E vorba de pacienții care, în mod independent, au un risc crescut de a face cheaguri de sânge, discutăm de pacienții care au tulburari de coagulare, cei hematologici. Discutăm de cei care au ateroscleroza, cu depuneri de grăsime la nivelul vaselor de sânge, de pacienții care sunt intens fumători, cei care au mai avut antecedente de episoade de tromboză, pacienții cu tulburări cardiace, de ritm cardiac au risc crescut de tromboză.
Toate categoriile de pacienți care prezintă un risc individual de a forma cheaguri de sânge trebuie să discute cel puțin înainte de vaccinare cu medicul de familie și să stabilească dacă este indicat să facă vaccinul care crește riscul formării de cheaguri de sânge.
Pe de alta parte nu se pot face investgatii amănunțite pentru că ele nu țin de această predispoziție, ci de răspunsul imunologic la vaccinare, care nu este predictibil. Nu știm cum va reacționa organismul în momentul imunizării cu acest vaccin” în cazul celei de-a doua doze.
CÂND se continuă vaccinarea cu a doua doză de AstraZeneca
„Recomadarea fermă a EMA a fost ca cei care au primit prima doza și nu au dezvoltat complicații să primească și a doua cu un singur amendament - ca nu exista suficiente date statistice pentru o concluzie privind reactiile după a doua doza, pentru că nu sunt suficiente persoane imunizate și cu a doua doză. Distanța între doze la AstraZeneca este mai lungă, față de celelalte vaccinuri. EMA a anunțat că va continua sa supravegheze evoluția reactiilor dupa această a doua doza de vaccin”, a mai explicat medicul Radu Țincu, la Realitatea PLUS.
De unde au pornit problemele vaccinării cu AstraZeneca
Reamintim că vaccinarea cu AstraZeneca a ridicat mai multe probleme în ultima lună în Europa după ce au fost observate reacții adverse importante legate de coagularea sângelui. Pe 15 martie, mai multe state au anunțat oprirea temporară a imunizării cu acest vaccin după raportarea mai multor cazuri cu formare de cheaguri de sânge în creier după administrare, urmate și de decese.
Ulterior, în câteva state a rămas suspendată vaccinarea cu AstraZeneca, în timp ce în altele s-a reluat cu anumite condiții legate de impunerea unor limite de vârstă - cel mai des s-a decis să nu fie administrat persoanelor tinere. În România s-a decis continuarea vaccinării cu AstraZeneca, fără a impune o limită de vârstă, cu mențiunea că administrarea se va opri dacă după prima doză au fost semnalate efecte trombotice și se va continua imunizarea cu un alt vaccin.
Agenția Europeană a Medicamentelor a anunțat în această săptămână că nu recomandă suspendarea vaccinării cu AstraZeneca, ci din contră, continuarea acesteia, dar a sugerat ca printre reacțiile adverse severe să fie inclusă și aceasta legată de posibila formare a cheagurilor de sânge, chiar dacă s-a manifestat foarte rar, la un număr limitat de persoane în comparație cu cel al persoanelor vaccinate. EMA a concluzionat că vaccinul de la AstraZeneca este eficace, beneficiile fiind mai ridicate decât riscurile.