Bolnavii de cancer care au nevoie de transplant sunt disperaţi. Statul nu le asigură tratamentele care ar trebui să fie gratuite.
"I-au dat un bilet pe care scrie Alkeranul 7 fiole. Până nu găsesc medicamentul n-o să-i facă transplantul. Maică-mea are 61 de ani, nu mi se pare la 61 de ani că eşti o legumă şi ai dreptul să mori", a afirmat fiica unei bolnave de cancer
Ca să trăiască, femeia este nevoită să îşi cumpere tratamentul.
"În Belgia şi în Germania costă 200 de euro o fiolă. Am făcut un credit. Nu m-am aşteptat să ne trateze aşa. Am sunat şi în Italia şi cei de la oncologie Bologna mi-a zis că aşa ceva nu există în nicio ţară. Să nu-ţi dea oncologia tratamentul în cauză. Ei nu cred că se poate întâmpla aşa ceva", a mai spus acesta.
Probleme sunt în spitalele din mai multe judeţe.
"România are o proastă politică a medicamentului, din toate punctele de vedere. Pornind de la preţuri, ritmicitatea în aprovizionare, controlul volumului de piaţă al medicamentelor, întârzierea în introducerea pe listă a unor medicamente", a spus Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor.
Din birourile ministerului Sănătăţii lucrurile nu par atât de grave. Întrebat de reporterii Realitatea TV despre această situaţie, un secretar de stat a fugit pe holurile Parlamentului.
"Nu am datele acum. Dar lipsesc două citostatice din spital", a spus Dorel Săndesc, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Ulterior, Ministerul Sănătăţii a transmis un punct de vedere oficial. Autorităţile spun că 50 de cutii de Alkeran se află pe stoc în depozit, în procedura de verificare a calităţii, procedură care se va încheia în aceste zile.
Criza citostaticelor este nerezolvată de patru ani, în ciuda promisiunilor făcute de guvernele care s-au perindat pe la Palatul Victoria.