Medicul pneumolog Ioana Dinu, de la Spitalul Județean din Bacău, crede că gestul manifestanților a fost unul nedrept și vine în condițiile în care doctorii sunt și ei disperați din cauza situației de la ATI.
„E mult spus că m-am temut pentru viața mea, dar am fost un pic șocată, pentru că nu știam cum vor reacționa protestatarii.
Pavilionul Sfânta Maria, unde lucrez eu, este în curtea spitalului, am văzut că au intrat în parcarea din fața spitalului mai mulți oameni, cu steaguri și vuvuzele, iar prima reacție a mea a fost una de frică. Am avut o reacție de frica, chiar dacă protestatarii nu au forțat intrarea în spital, pentru că nu știam ce aveau de gând”, spune medicul.
Ea le transmite celor care nu cred că există pandemia de Covid-19 că trebuie să aibă încredere în personalul medical, care își face treaba.
„Le transmit celor care protestează să aibă încredere în corpul medical. Totuși, fiecare pe bucățica lui trebuie să facă tot ce e moral să trecem peste pandemie. Trebuie să avem încredere în medici. Trebuie fiecare om să fie convins că dacă nu respectăm măsurile de precauție, dacă nu ne testăm și nu ne vaccinăm, nu trecem peste această pandemie. Eu văd și consult oameni care au trecut prin boală, iar unii au avut forme severe și au rămas cu sechele, este o boală perversa. Cine nu crede, trebuie convins că e cel mai bine așa. Simt o deznădejde că nu mai trece această pandemie. Ai perioade când numărul de cazuri scade, vezi luminița de la capătul tunelului, dar apoi cresc infectările și parcă nu mai scăpăm. Mai este o problemă și cu pacienții cu patologie non-covid, cum sunt cancerele, afecțiuni care nu stau pe loc, iar pacienții trebuie să primească îngrijiri”, conchide medicul.