”Acest grup ar fi trebuit adresat cu un alt tip de comunicare decât ”vaccinarea aduce fericirea”.
În primul rând ar fi trebuit să le dăm posibilitatea să se vaccineze și cu o singură doză că rapel. Le-am fi putut explica faptul că, în cazul lor, prima doză de vaccin a fost chiar virusul iar a două e vaccinul, adică tot o bucată de virus, dar inactivată. Ar fi însă și mai bine să se vaccineze cu ambele doze.
Îi putem asigura că astfel vor avea o imunitate chiar mai bună decât cei la care prima doză a fost tot un vaccin. Cu alte cuvinte, să îi ajutăm să își imagineze cum ei vor deveni super-eroii pandemiei și cum virusul se izbește neputincios de platoșa lor forjată din aliajul infectare-vaccinare... și încă putem, pentru că e încă adevărat”, a scris Jurma pe pagina sa de Facebook.
Cercetătorul le reamintește celor reticenți la vaccin despre COVID-ul lung sau cronic, care afectează unu din zece copii.
”Atât Universitatea Yale din SUA (una din cele mai bune din lume), cât și o serie de studii din Marea Britanie au demonstrat că vaccinarea ajută la rezolvarea simptomelor cronice care afectează 25% (1 din 4) din pacienții care se vindecă de COVID-19.
Aceste simptome sunt diverse, persistente și impredictibile și includ tuse cronică, dureri în piept, respirație dificilă, tulburări de somn și memorie, iar în unele cazuri chiar leziuni de organe. Leziunile neuronale sunt de altfel mai frecvente în COVID-19 decât se estima inițial.
Un articol din Nature arată simptome de lungă durata după boală (Long COVID) afectează și 1 din 10 copii între 2 și 11 ani și 13% dintre cei între 12-16 și ani, adică 1 din 10 copii, inclusiv la cei ușor simptomatici.
Un motiv în plus să ne vaccinăm copiii cu un vaccin bine cunoscut (miliarde de doze administrate în siguranță) și să ne ferim pe noi și copiii noștri de riscurile de lungă durată ale unei boli încă necunoscute”, a mai scris medicul.