Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), flagrantul a fost organizat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui în urma unui denunţ formulat de un vasluian în septembrie 2014, după ce medicul ginecolog respectiv ar fi pretins, în 2 februarie, suma primită ulterior de la ofiţerul sub acoperire.
Concomitent cu organizarea flagrantului în care medicul a primit suma de 1.500 de lei, ofiţerii DGA au făcut şi opt percheziţii la instituţii publice şi la domiciliile unor suspecţi pentru găsirea de probe necesare la dosarul de corupţie deschis în acest caz.
"Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment, rezultă suspiciunea rezonabilă privind săvârşirea de infracţiuni de corupţie şi fals, de către cadre medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. În virtutea faptului că deţin o anumită autoritate conferită de pregătirea de specialitate şi utilizând resursele SJU Vaslui, cadrele medicale în cauză au creat o practică în sensul pretinderii şi primirii de bani de la pacienţi în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv prestarea serviciilor medicale", se arată într-un comunicat dat publicităţii, luni seară, de DGA.