Simona Halep Simona Halep – Naomi Osaka, în semifinale la Indian Wells (vineri, ora 21.00). Românca o conduce cu 3-0 pe niponă. Simona Halep și Naomi Osaka s-au mai duelat de trei ori, în 2016, 2017 și în 2018. Ultima oară, la Australian Open, în faza optimilor de finală, scor 6-3, 6-2.
Simona Halep. Naomi Osaka a produs surpriza, în sferturile de finală, joi dimineață, depășind-o clar pe favorita 5, cehoaica Karolina Pliskova, scor 6-2, 6-3.
Simona Halep este în semifinalele Indian Wells! Numărul 1 WTA s-a calificat după o partidă complicată cu Petra Martic, jucătoarea din Croaţia aflată pe locul 51 în ierarhia mondială. Simona a deschis meciul cu un break şi şi-a păstrat avantajul până în finalul primului set, încheiat cu 6-4.
Setul al doilea a început mai bine pentru jucătoarea din Croaţia. Martic a reuşit prima break-ul şi a dus scorul la 3-0. Halep a reuşit să îi spargă serviciul adversarei şi a egalat la 5, însă a pierdut setul la tie-break.
În "decisiv", jucătoarea din Croaţia a condus din nou cu 3-1, însă de acolo Simonei Halep a reuşit să câştige cinci game-uri consecutive şi s-a impus după un meci de două ore şi 24 de minute.
6-4, 6-7, 6-3 a fost scorul final în favoarea Simonei Halep, care este la un singur meci de o nouă finală la Indian Wells.