Cumva anticipat, mesajul premierul britanic, Boris Johnson, adresat, astăzi, națiunii de la tribuna Parlamentului, a îndemnat la prudență și respectarea unor măsuri de bază, printre care se numără și obligativitatea purtării măștii de către personalul barurilor, al magazinelor, pentru ospătari și șoferii de taxi.
Amenzile pentru refuzul de a purta mască se ridică la 200 de lire sterline, potrivit Sky News.
Johnson a făcut apel la oameni să lucreze de acasă, acolo unde se poate, și a spus că noile măsuri ar putea fi în vigoare încă șase luni, relatează și The Guardian.
Premierul a mai precizat că nunțile vor fi reduse la 15 persoane de la limita de 30, cât este acum, adăugând că planurile de reluarea a activităților sportive cu participare masivă a publicului au fost suspendate.
În același timp, așa cum era deja așteptat, premierul a precizat că barurile și restaurantele vor fi închise începând cu orele 10 P.M.