"Harkov, Cernigov (Chernihiv), Mariupol - vedem aceste eforturi de a le încercui şi înconjura", a arătat oficialul SUA, citat de Agerpres.
"Acelaşi gen de eforturi" au fost detectate şi în jurul capitalei ucrainene, cu "numeroase linii de avansare" ale soldaţilor ruşi.
Potrivit reprezentantului Ministerului american al Apărării, forţele ruse au "avansat 5 kilometri în ultimele 24 de ore".
Deci, a fost un "impuls", a spus acelaşi responsabil american, adăugând că, chiar dacă nu e mult, trebuie văzut în perspectivă.
Kievul "este puternic apărat", este greu de spus în acest moment cât timp va lua până când ruşii vor intra în capitala ucraineană, a mai spus el, subliniind că, în anumite locuri, soldaţii ruşi se află la aproximativ 15 kilometri de centrul oraşului.