Pe autostrada A1 Sibiu-Deva, la kilometrul 268, pe sensul către Sebeş, în zona localităţii Sălişte, judeţul Sibiu, a izbucnit un incendiu la nivelul unui autoturism ce se află pe banda de urgenţă, nefiind persoane rănite. Din cauza fumului degajat, vizibilitatea este redusă, astfel că traficul este oprit total pe sensul de mers către Sebeş, arată Centrul Infotrafic din IGPR. În urma incendiului autoturismul a ars în totalitate.
Un incident similar a avut loc, tot duminică, pe autostrada A 3 Bucureşti-Ploieşti. O mașină a ars ca o torță. Autoturismul a fost scos pe banda de urgență când a început să scoată fum, însă chiar și așa circulația a fost blocată la kilometrul 32, până la stingerea flăcărilor.
A luat foc la kilometrul 40 al autostrăzii, în dreptul localităţii Gherghiţa din judeţul Prahova, pe sensul către Ploieşti. În urma evenimentului nu au existat victime, focul fiind stins de către pompieri.