Din primele informații, o mașină părăsită a luat foc, apoi flăcările s-au extins și la alte două autoturisme parcate.
Pompierii au fost alertați de trecători, care au sunat la 112. Au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă și au reușit să stingă incendiul, înainte ca acesta să se extindă și la alte mașini.
Nu au fost victime, dar în timpul intervenției, traficul pe sensul spre Piața Victoriei a fost blocat, inclusiv circulația tramvaielor.
Polițiștii fac cercetări și vor să afle cauza proceducerii incendiului. Nu exclud varianta ca focul să fi fost pus intenționat.