"M-am intors acasa dupa cea mai grea garda din experienta mea de medic chirurg. Asta noapte am coordonat garda Sectiei de chirurgie plastica si microchirurgie reconstructiva. Mi-e greu sa scriu, dupa suferinta pe care am vazut-o in ultimele ore. Povesti de viata intoarse ori distruse din cauza iresponsabilitatii si a coruptiei. Imaginile nu pot surprinde tot iuresul ultimelor ore, emotia dar si determinarea pe care le-am simtit in lupta noastra cu chinurile lor.
Respir si acum din fumul pe care l-au adus odata cu ei. Am avut alaturi de mine, in ultimele 32 de ore, colegi inimosi. Unii dintre ei au raspuns apelului de noapte si au venit de acasa. Impreuna am incercat sa facem tot ce am putut pentru cei 24 de tineri ajunsi la noi. Au varste cuprinse intre 19 si 28 de ani. Tineri, prea tineri pentru ce au trait. Multi au arsuri majore pe corp, arsuri ale cailor respiratorii si intoxicati cu monoxid de carbon si au necesitat interventii chirurgicale. Nicio pedeapsa nu ii poate intoarce acum pe cei care au plecat dintre noi.
Dar avem nevoie sa stim adevarul si sa facem tot ce e nevoie pentru ca astfel de tragedii sa nu se mai intample niciodata. Gandurile mele se indreapta catre familile si prietenii celor decedati. Condoleante! Pentru tinerii aflati in ingrijirea noastra, a medicilor Spitalul de Urgenta din Bucuresti, as vrea sa asigur familiile acestora ca vom face tot ce e omeneste posibil sa ii intoarcem cu bine acasa", a scris doctorul Ina Petrescu, pe Facebook.