Fostul deţinut politic Dan Lucinescu a oferit o mărturie cu totul neobişnuită despre perioada petrecută în închisoare de Arsenie Boca, la sfârşitul anilor 1940.
În volumul „Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor noastre”, Dan Lucinescu a povestit că, în vara anului 1948, vremea în care Arsenie Boca a fost pentru aproximativ două luni deţinut în arestul Siguranţei din Braşov, duhovnicul dispăruse de sub ochii anchetatorilor săi.
Dispariţia misterioasă a avut loc în timpul în care acesta se ruga, scrie adevarul.ro.
„Părintele aşeza măsuţa din lemn pe zidul dinspre răsărit, transformând-o într-un mic altar, pe care puse tot ce avea în mica boccea luată din chilia lui de la Mănăstirea Brâncoveanu. El aprinse o lumânare pe un sfeşnic de lemn, cu un chibrit din singura cutie luată cu el în boccea. Alături puse crucea sfinţită, cât şi Sfânta Evanghelie. Aşezat în genunchi pe lespedea rece, părintele trecu imediat în lumea marei spiritualităţi divine, mulţumindu-I Domnului Atotputernic pentru revărsarea harului Său, peste omeneasca Sa existenţă”, scria Dan Lucinescu.