Un telespectator din Buzău spune că nici la liceul de Arte de acolo nu există o sală de sport.
La Liceul de Arte "Margareta Sterian" din Buzău nu există sala de sport şi nici vestiare pentru elevi, curtea interioară unde sunt montate două porţi de handbal e plină de gropi. Păcat de copii noştri care vor să trăiască sănătos!, ne scrie acesta.
Şi la Liceul Traian din Constanţa, elevii învaţă într-o sală de sport improvizată. Mai mult, un fost elev al instituţiei n-a scris că au existat şi situaţii în care două clase aveau ora în acelaşi timp, deşi abia încăpeau în sală.
Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în Orăştie, după cum ne-a mărturisit un profesor de sport de acolo.
La şcoala Gimnazială "Dr. Aurel Vlad" Orăştie, unde şi eu predau, [...] stăm la ora de sport precum sardelele în cutie, câte 4 clase odată în sală. [...] Iar un copil recent şi-a rupt mâna la ora de sport şi are tijă metalică pusă. Tot din cauza aglomeraţiei, mingile zboară în toate direcţiile şi lovesc copii zilnic dar nimeni nu are nimic de spus.
Iar problemele nu se opresc aici la şcoala din Orăştie.
În şcoală la noi, o anexă de clase I-IV, adică un corp de clădire, nu are o cancelarie pentru educatori şi profesori, iar directoarea a improvizat o cancelarie într-un WC mic destinat pentru elevi cu handicap, ne-a mai scris profesorul din Orăştie.
Nici liceul Dinu Lipatti din Piteşti nu are o sală de sport.
La liceul de arte "Dinu Lipatti" din Piteşti nu există sală de sport, se face într-o sala de clasă normală, doar că scaunele sunt dispuse pe laturile camerei. Iar o altă problemă este mărimea claselor raportată la numărul de elevi: 32 de elevi, iar rândurile de bănci ajung, efectiv,pana la 10-15 cm de tablă, ne-a scris un telespectator.