Angela Merkel are un adversar de temut în alegerile parlamentare din toamnă. Martin Schulz a fost ales în fruntea Partidului Social Democrat din Germania şi a devenit, oficial, contracandidatul stângii pentru postul de cancelar.
Fostul preşedinte al Parlamentului European a a fost votat în unanimitate, o premieră în cei 153 de ani de existenţă Partidului Social Democrat german.
Sondaje recente de opinie l-au clasat pe primul loc în preferinţele alegătorilor, în faţa Angelei Merkel, aflată din 2005 la conducerea guvernului german. Social-democraţii sunt acum a doua forţă politică din Bundestag şi formează, alături de conservatori, coaliţia de guvernare.
„În niciun caz nu voi lua parte la zdrobirea Europei. Nu voi vorbi rău de Europa. Oricine are impresia că interesele Germaniei sunt independente de o Uniune Europeană solidă n-a învăţat nimic din istorie şi riscă viitorul următoarei generaţii”, a promis Martin Schulz.