Cum să îmbunătățim Uniunea Europeană? În primul rând destrămând-o', a explicat Marine Le Pen într-o întâlnire cu presa anglo-saxonă la Paris. 'Eu consider că Uniunea Europeană nu poate fi reformată', a continuat lidera Frontului Național, 'primul partid din Franța' la europarlamentarele din mai 2014, scrie Agerpres.
'Trebuie să așteptăm ca Uniunea Europeană să se prăbușească, să contribuim cât mai mult la aceasta, pentru a permite configurarea proiectului unei Europe a națiunilor libere pe care îl avea în minte generalul De Gaulle', a subliniat ea. 'Iar acest proiect va însemna, evident, dispariția majorității structurilor actuale ale UE. Aștept un singur lucru de la actualul sistem european: să explodeze', a mărturisit Le Pen.
'Rolul pe care îl vom avea de jucat, noi, aleșii patrioți ai Parlamentului European, va fi mai presus de orice să blocăm orice nou progres, orice progres suplimentar al acestei uniuni federale europene', a remarcat Marine Le Pen. Printre cei 72 de eurodeputați francezi plus doi care reprezintă Franța, ca urmare a alegerilor europarlamentare din 2009, se numără trei membri ai FN, notează AFP.