Traiul luxos pornește de la 500 de mii de euro pentru fiecare proprietate, chiar dacă averea cumulată se ridică la milioane de euro. În această situație se află și baronul PSD Vrancea Marian Oprișan. Acesta a cumpărat în primăvara acestui an un conac cu 330 de mii de euro de la mama sa, care va scăpa de impozitarea suplimentare de la guvern.
"Am ținut mult asupra impozitării luxului, a viciului și mai ales a profiturilor excesive. Cred cu tărie că sunt necesare și legitime, mai ales în această perioadă. Cine are proprietăți scumpe, de peste 500.000 euro sau mașini scumpe, este normal să plătească mai mult", declara Marcel Ciolacu, pe 20 septembrie.
Experții imobiliari spun că vila din comuna Bolotești ar valora peste un milion de euro. Asta pentru că domeniul familiei Oprișan a fost construit pe o suprafață de peste un hectar, iar în acestă curte imensă se află și alte construcții care nu sunt prinse în valoarea tranzacției dintre fiu și mamă.
Marian Oprișan deține un teren agricol, trei terenuri intravilane, două apartamente, un spațiu comercial, dar și conacul din comuna Bolotești. Oprișan mai deține două mașini de lux și o șalupă.
Aproape toate bunurile lui Oprișan au fost cumpărate cu bani împrumutați de la mamă. În ultima declarație de avere liderul PSD a scris că a împrumutat aproximativ 7 milioane de lei de la mama sa în ultimii trei ani.
"Nu am luat niciodata spaga. Banii pe care i-am castigat din afaceri am cumparat pamant, pamantul a devenit valoros. L-am trecut pe numele mamei mele cand am intrat in razboi cu Adrian Nastase ca tot imi trimitea procuratura dimineata, la pranz si seara, din acest punct de vedere, pentru ca nu eram de acord cu el. In conditiile astea, mama - in momentul in care pamantul a avut valoare - a tranzactionat teren - si uite asa s-a intamplat sa avem banii necesari", a afirmat Oprisan.
Maria Oprișan a intrat în politică imediat după Revoluția din 1989, când s-a înscris în Frontul Salvării Naționale, iar în 1995 a obținut prima funcție aleasă.