„Atacul imoral al Rusiei asupra poporului Ucrainei este clar pentru toată lumea. Aceştia (n.r. ruşii) vizează în mod deliberat spitalele, şcolile şi nodurile de transport din Mariupol şi nu numai, aşa cum au făcut-o în Cecenia şi Siria”, a declarat ministrul britanic de Externe, Liz Truss, într-un comunicat.
„Marea Britanie este neclintită în sprijinul ei pentru Ucraina şi în tragerea la răspundere a lui Putin şi a regimului său. Noul val de sancţiuni de astăzi vizează generalii şi companiile de apărare care au mâinile întinate de sânge”, a adăugat Truss.
Sancţiunile guvernului Marii Britanii vizează următoarele persoane ”ca răspuns la războiul continuu de agresiune din Ucraina”: locotenent-colonel Azatbek Omurbekov, un ofiţer comandant în armata rusă cu implicare în ”masacrul de la Bucha”; general-colonel Andrey Serdyukov, comandantul Forţelor aeriene; general-major Valery Flyustikov, comandantul Forţelor pentru Operaţiuni Speciale ruse şi general-colonel Nikolay Bogdanovsky, prim-adjunct al şefului Statului Major General al Forţelor Armate Ruse.