„În februarie 2017, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că depresia a devenit prima cauză de dizabilitate la nivel mondial, precizând totodată că între depresie şi sănătatea fizică există o relaţie de influenţare reciprocă”, a declarat Codruţ Ţonoiu, Manager general şi cofondator al Centrului Medical Bellanima. „Din aceste motive, credem că este nevoie de analize extinse, periodice, prin care să monitorizam cele mai recente studii şi recomandările autorităţilor naţionale şi internaţionale în domeniu. Prin analiza desfăşurată, ne-am propus să urmărim în ce mod intervine depresia în evoluţia unor categorii de boli cronice pentru a încuraja pacienţii să discute deschis cu medicii lor curanţi şi despre această posibilă interacţiune, dintre boala organică şi depresie, care poate duce la agravarea prognosticului.”
În România, în 2015, au fost înregistrate aproape 1 milion de cazuri de depresie. Prevalenţa depresiei este aproape egala cu cea a cancerului (5% din populatie). Rapoartele Uniunii Europene cataloghează depresia netratată sau nediagnosticată ca factor major de risc în bolile cronice, agravând starea pacientului şi contribuind direct la creşterea ratei de mortalitate. Aceleaşi rapoarte menţionează că depresia creşte cu 50% costurile tratării unor astfel de boli.
„Pentru pacienţii care suferă de o boală cronică, este uneori dificil să discute cu medicii lor curanţi despre felul în care se simt din punct de vedere psihic sau al trăirilor emoţionale – pot simţi că le distrag acestora atenţia de la simptomele fizice pentru care s-au prezentat la medic, considerate mai importante. Cifrele ne arată însă că depresia poate deveni un factor agravant în rândul unor boli care au deja în ţara noastră o rată de mortalitate ridicată”, a declarat Roxana Stoean, medic primar psihiatru în cadrul Centrului Medical Bellanima.
Concluziile analizei
Bolile cardiovasculare
- Bolile cardiovasculare apar de 1,6 ori mai des în rândul persoanelor cu depresie faţă de persoanele care nu prezintă simptome depresive.
- Studii clinice au evidenţiat că pacienţii care au suferit un infarct miocardic şi care suferă de depresie au un risc de mortalitate de 5 ori mai mare decât cei care nu sufereau de depresie.
- Conform Societatii Europene de Cardiologie, între factorii de risc pentru bolile cardiovasculare se numără depresia, anxietatea şi sindromul stresului post traumatic.
Diabetul
- Pacienţii cu tulburări depresive au un risc de 65% de a dezvolta diabet zaharat. 31% dintre pacieníi cu diabet au simptome depresive , iar 11% dintre ei au depresie severă.
- Depresia se asociază cu neglijarea recomandărilor terapeutice specifice sau cu o aderenţă scăzută la recomandările medicale din planul de tratament (incluzând administrarea antidiabeticelor orale, modificările de dietă, monitorizarea glicemiei). Perturbările emoţionale legate de diabet pot duce la dezvoltarea depresiei.
Boli cronice renale
- Depresia este cea mai comună tulburare psihică a pacienţilor care au boli cronice renale şi poate influenţa succesul tratamentului şi ratele de mortalitate în aceste cazuri.
- Pacienţii cu insuficienţă renală care primesc tratament pentru simptomele depresive au o rată crescută de acceptare a tratamentului şi pot avea în general o evoluţie mai bună a stării lor.
Cancer
- Un studiu făcut asupra pacientelor cu cancer la sân a aratat că, pe parcursul a 5 ani dupa diagnosticare, femeile cu depresii severe au avut o şansă de supravieţuire mult mai mică decât cele fără acest diagnostic.
- Un studiu la care au luat parte 10.000 de participanţi a aratat ca pacienţii care sufereau şi de depresie au avut un risc de deces mai mare decat al celor care nu aveau şi depresie.
Câţi români suferă de boli cronice
- În 2015, peste 2 milioane de români au fost diagnosticaţi cu boli cardiovasculare. Conform Eurostat, acestea sunt principala cauza de mortalitate în România.
- Conform Direcţiei de Sănătate Publică, în 2014, în România erau peste un milion şi jumătate de bolnavi de diabet.
- Conform Societăţii Naţionale de Nefrologie, 1,4 milioane de români au o boala cronică renală.
- Conform Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, aproape un milion de români suferă de cancer (5.2% din populaţie).
Sursa: doctorulzilei.ro