Ministrul de Interne, Marcel Vela, a spus, luni, în timpul audierii sale în Parlament, că nu își cere scuze pentru pentru descinderea cu mascaţii la adresa greşită din Brașov, unde se aflau o mamă cu doi copii, pentru că "nu a fost o eroare a poliţiei", ci a existat un ordin dat de magistrat exact pe acea adresă.
”Nu îmi cer scuze pentru că nu a fost o eroare a poliţiei, este un ordin dat de magistrat exact pe această adresă. Nu a fost nicio eroare, oameni buni! La început, a fost o neînţelegere şi a apărut stirea pe flux că au intrat greşit. Dar procedura a fost corectă, în sensul că a fost o acţiune în baza unui ordin dat de un judecător”, a spus Marcel Vela, în fața comisiei reunite a Parlamentului.
Declarația acestuia are loc în contextul în care omamă și cei doi copii ai ei, de 8 și 10 ani, din Brașov s-au trezit joi dimineață cu mascații în casă. Femeia a spus că după bătăi violente în ușă, anchetatorii au intrat peste ei în casă și a fost nevoie de intervenția ambulanței, după ce copiii au făcut atac de panică. După mai bine de jumătate de oră, timp în care li s-a explicat că este o eroare, mascații au ajuns și ei la concluzia că greșiseră adresa.
Marcel Vela, propus ministru al Afacerilor Interne în Guvernul Orban 2, a fost audiat în comisiile parlamentare reunite de apărare. El a primit aviz negativ. Au fost 9 voturi ”pentru”, 4 ”abțineri” și 15 voturi ”contra”.