"Vreau ca programul dumneavoastră, \"Romi pentru România\", să fie parte integrantă a contractului social pe care statul român trebuie să îl aibă faţă de toţi cetăţenii săi. (...) sunteţi romi, dar în primul rând sunteţi români. Deci: fiţi uniţi, fiţi responsabili şi haideţi să punem împreună umărul ca să facem România aşa cum ne-o dorim!", a spus Marcel Ciolacu, care i-a salutat pe participanţi în limba romani.
În altă ordine de idei, el a afirmat că în curând va fi o disciplină opţională în şcoli legată de istoria romilor, care reprezintă un pas important pentru cunoaşterea istoriei acestei etnii.
"Vreau ca împreună cu voi şi cu toţi cei din sală să schimbăm ceva extrem de important - statutul femeii rome. În unele comunităţi este mare nevoie de acest lucru", a atras atenţia Marcel Ciolacu.
USR își retrage sprijinul pentru Elena Lasconi, după scandalul votului la referendumul pentru familie. Declarația lui Cătălin Drulă
Pe de altă parte, el a punctat că România este un model de bună practică privind mediatorul şcolar, fapt apreciat şi în raportul Departamentului de Stat al Statelor Unite. "Cred că trebuie să reîncepem să inovăm în domeniul incluziunii şi să avem mai mulţi aliaţi între colegii social-democraţi din Europa", a mai afirmat Marcel Ciolacu.
E cineva de aici care nu are cash la el?
Premierul a evidenţiat că "mai toate deciziile bune pentru romi" au fost adoptate în timpul guvernărilor PSD.
"Avem în Guvern secretari şi subsecretari de stat romi, consilieri în prefecturi, câţiva primari, dar şi sute de consilieri locali romi, aleşi pe listele PSD. Eu vă propun astăzi să avem mai mulţi în toată ţara, dar în acelaşi timp vă spun că trebuie să apărăm şi ceea ce avem, pentru că mesajele populiste şi mincinoase bântuie ca nişte stafii prin diverse comunităţi. V-au minţit că facem legi ca să furăm copii şi vedeţi bine că nu s-a întâmplat. Au o nouă minciună şi o nouă provocare, cea cu cash-ul. E cineva de aici care nu are cash la el?", i-a întrebat Marcel Ciolacu pe participanţii la congres.