PSD a anunțat că depune o plângere penală pe numele premierului Florin Cîțu și a demnitarilor implicați în decizia Guvernului de a aloca din Fondul de Rezervă bani pentru primarii PNL și UDMR. Social-democrații îi acuză pe aceștia de abuz în serviciu.
Liderul PSD a declarat că șeful statului și premierul se poartă cu poporul ”mai rău decât Ceaușescu”, folosind banii publici în scopuri personale.
”Iohannis și Cîțu au condamnat peste 70% din populație la cea mai cruntă iarnă din ultimii 30 de ani. Au ales să se poarte cu propriul popor mai rău decât dictatorul Ceaușescu.
Și-au plătit din banii românilor funcțiile lor de la Congres - peste 150 de milioane de euro au fost dați mită pentru primarii care l-au votat pe Cîțu cu mâna la nas.
Restul administrațiilor care au cerut bani pentru spitale și școli nu au primit nici pentru hârtie igienică.
Aceasta este România feudală. Iohannis vrea să fie stăpân peste un popor de iobagi.
Spitalele și școlile nu vor avea cu ce să plătească facturile. Creșterea explozivă a prețurilor la energie și gaze fără nicio măsură de compensare vor face ca firmele și instituțiile să intre în colaps.
Românii nu trebuie să sufere pentru ca Iohannis și Cîțu să se răzbune că am dat jos acest guvern.
Cîțu a mai fost la pușcărie pentru beție. De data asta trebuie să se întoarcă acolo pentru faptele săvârșite împotriva propriului popor!”, a spus Ciolacu joi, înainte de depunerea plângerii penale.
Guvernul interimar condus de Florin Cîțu a alocat, miercuri seară, peste un miliard de lei din Fondul de Rezervă primarilor. Banii au fost direcționați cu precădere înspre primarii PNL care l-au votat la Congres, dar și spre UDMR. Mai exact, 80% din sumă merge la edilii PNL și UDMR, iar restul, la PSD. Mai multe detalii despre cum a împărțit șeful Guvernului banii sunt disponibile AICI.