„Zona de revendicări care ține de decizii ale Comisiei Europene, cu toate că noi îi susținem, trebuie prezentate Comisiei pentru ca decizia să nu se întoarcă împotriva dumnealor. Am socotit de cuviință să fim foarte prudenți și să nu-i punem în dificultatea de a le fi periclitate subvențiile. Trebuie discutate cu Comisia Europeană, nu sunt de joacă. Ele vizează investiții strategice ale României.
Aceste tipuri de revendicări, indiferent cât se continuă protestul, țin de discuții cu cei din Comisia Europeană, noi am promis că le putem discuta într-un memorandum, dar știm bine că sunt decizii care ne pot afecta”, a spus ministrul Finanțelor după negocierile cu fermierii, duminică.
De cinci zile, fermierii și transportatorii din întreaga țară stau în stradă și își strigă nemulțumirile. Sute de protestatari au blocat drumurile și principalele intrări în Capitală. Oamenii sunt nemulțumiți de accizele mari la motorină, dar și de prețurile RCA. Agricultorii s-au întâlnit cu oficialii statului, însă s-au lovit de răspunsuri arogante și promisiuni deșarte. Ministrul Transporturilor și-a pierdut cumpătul și a fugit din timpul declarației de presă unde anunța că nu poate să-i ajute pe transportatori și fermieri.