În cursul zilei de joi la Spitalul de Boli Infecţioase erau internate 130 de persoane cu COVID-19 cu forme medii de boală şi alte trei persoane cu forme severe se aflau la terapie intensivă. De asemenea, la secţia exterioară de la Leţcani a Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi se află opt pacienţi cu forme medii şi alţi 20 în ATI.
"Aşa cum am preconizat de la începutul acestei săptămâni a început să scadă numărul cazurilor de pacienţi infectaţi cu COVID-19, ceea ce înseamnă că vârful valului cinci a fost atins, iar în momentul de faţă suntem într-o fază de platou cu tendinţe de scădere a pacienţilor cu SARS-CoV2", a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase.
El a preconizat că în luna aprilie va fi o acalmie pandemică, aşa cum a fost la sfârşitul anului 2021.
"În luna aprilie va fi o acalmie pandemică asemănătoare lunii decembrie şi va reprezenta premisele sfârşitului pandemic. La sfârşitul anului 2022 - începutul anului 2023, omenirea se va obişnui cu toate aspectele reprezentate de convieţuirea cu boala COVID-19, ca şi şi în cazul gripei, cu toate că nu există nicio asemănare între cele două patologii, fiind total diferite. În momentul de faţă dispunem de vaccin anti-COVID-19 aşa cum dispunem şi de vaccin antigripal. Administrarea acestor vaccinuri va fi opţională, într-o singură doză, aşa cum este normal", a spus managerul Spitalului de Boli Infecţioase.
În opinia dr. Florin Roşu, boala COVID-19 va putea fi combătută şi cu tratament medicamentos.
"Chiar dacă în momentul de faţă există un protocol eficient pentru tratarea bolii COVID-19, sunt noi molecule avizate de Ministerul Sănătăţii în vederea tratamentului pentru virusul SARS-CoV-2. Dar consider că prevenţia şi protecţia va trebui să ne caracterizeze şi să ne reprezinte, dublate de spiritul civic şi responsabilitatea faţă de cei din jur, indiferent de măsurile reglementate legislativ. Doar împreună vom putea, şi sigur vom reuşi, să trecem peste această perioadă dificilă din viaţa noastră", a conchis managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.