Oamenii sperau ca, în condițiile în care au înghețat în apartamente, să nu mai plătească agentul termic, relatează Realitatea PLUS.
„Este un cartier care nu a avut căldură, deci mă aștept ca facturile să nu fie mari. Dacă nu s-a consumat, merg pe ideea că nici facturile nu vor fi mari”, spune un bucureștean.
Altul se plânge că nu are de ales: „Vom vedea. Cu mici întreruperi a fost căldură, dar nu au fost creșteri masive. S-a păstrat valoarea facturilor constantă de la lună la lună”.
„Să abordez un al doilea job la vârsta mea, poate aș face-o, dacă sănătatea mi-ar permite. Și la curent se cam îngroașă gluma. Anul acesta parcă, parcă a fost bine, dar de ce? Am avut impresia că avem și căldură și nu plătim ce nu avem”, spune o doamnă.
Administratorii blocurilor acuză greșeli în calcularea facturilor.
„Facturile pe luna martie, surprinzător, sunt cu 30% mai mari, față de luna ianuarie. Am solicitat un punct de vedere de la Termoenergetica și s-au dat două explicații. Pe ianuarie s-au facturat 28 de zile, în loc de 30 și în martie 30 de zile din 31”, spune un administrator de bloc.
Bucureștenii vor primi facturile la întreținere pentru luna martie în câteva zile.