Documentul de poziție exprimă foarte clar angajamentul și disponibilitatea respectivelor state membre de a se angaja constructiv în procesele de reformă evidențiate ca necesare din studiul atent al propunerilor rezultate din dezbaterile CoFE, care reflectă în mod direct preocupările și așteptările imediate și concrete ale cetățenilor europeni.
România, alături de alte state membre, consideră că prioritatea, la acest moment, trebuie să fie acordată aspectelor concrete care preocupă cetățeanul european, așa cum au reieșit din dezbaterile CoFE, cu accent pe relansarea economică post-criză, crearea de locuri de muncă, un proces echitabil de tranziție climatică, sisteme performante de sănătate, acțiunea energică a UE în vecinătate, mai ales în contextul evoluțiilor actuale și impactului negativ generate de războiul ilegal declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
Progrese importante pot fi realizate și în cadrul actual al Tratatelor UE și, așa cum a reieșit din dezbaterile CoFE, cetățenii europeni sunt preocupați prioritar de aspectele concrete menționate mai sus.
Documentul propune o abordare graduală, care prioritizează răspunsul ce poate fi dat de UE în viitorul apropiat necesităților presante ale cetățenilor europeni exprimate în cadrul Conferinței, plecând de la analizarea atentă a rezultatelor CoFE, în paralel cu analizarea tuturor opțiunilor juridice care să ducă la o acțiune mai eficientă la nivel european, ceea ce nu înlătură perspectiva unei modificări a Tratatelor UE. Astfel, documentul menționează că nu se exclude nicio opțiune, pentru a veni în întâmpinarea ideilor și preocupărilor cetățenilor.
Modificarea Tratatelor UE este un exercițiu deosebit de complex, laborios și de lungă durată, care presupune un efort concentrat al instituțiilor europene și al statelor membre, ceea ce ar putea afecta capacitatea UE de a da un răspuns rapid și eficient la preocupările prioritare pentru cetățenii europeni anterior menționate, transmise de aceștia în cadrul CoFE. Pe cale de consecință, România consideră util un proces de reformă care să dea prioritate preocupărilor și așteptărilor presante ale cetățenilor europeni, astfel cum au fost exprimate în cadrul Conferinței.
Propunerile care nu sunt analizate suficient, implică riscul de a abate energia şi voința politică de la identificarea unor soluții concrete pentru preocupările la care cetățenii europeni așteaptă răspunsuri imediate și de la provocările geopolitice urgente cu care se confruntă Europa în prezent.
Prin urmare, nu este vorba de a exclude reforme de tip instituțional, acolo unde este cazul, ci de a evita grăbirea unor astfel de procese şi declanșarea acestora fără o analiză necesară și aprofundată.
În mod consecvent, pe întregul proces al Conferinței privind viitorul Europei, reprezentanții României s-au implicat activ în facilitarea organizării de dezbateri cât mai ample pe temele prioritare ale Conferinței. De asemenea, în dezbaterile la nivel european, România a dat prioritate eficientizării politicilor europene care oferă beneficii concrete pentru cetățeni şi care să conducă la o Uniune mai eficientă, mai rezilientă, care să răspundă provocărilor actuale și preocupărilor cetățenilor, se mai arată în comunicatul MAE legat de reforma UE.