"Consulatul General al României la Istanbul asigură în permanenţă asistenţa consulară unui număr de aproximativ 40 de cetăţeni români, care au solicitat sprijin, fiindu-le facilitată cazarea la hotelurile din apropierea aeroportului. Totodată, familiile din România a peste 20 de cetăţeni români aflaţi în aeroport în momentul deflagraţiilor au fost contactate de Consulatul General al României la Istanbul", se arată într-un comunicat MAE.
Ministerul precizează că nu există victime de cetăţenie română în urma atacului de la aeroportul Ataturk, însă o persoană a suferit leziuni uşoare în busculada provocată de panica de pe aeroport.
"Cetăţenii români aflaţi în atenţia Consulatului nu sunt răniţi, cu excepţia unei persoane care a precizat că prezintă echimoze la nivelul membrelor inferioare, survenite în urma aglomeraţiei provocate de panică. Viaţa persoanei nu este pusă în pericol, fiind evacuată şi cazată la hotel la puţin timp după producerea exploziilor", se mai arată în comunicat.
Cel puţin 36 de persoane au fost ucise, iar alte 147 au fost rănite, în atacul de marţi seara de pe aeroportul Ataturk - cel mai sângeros din metropola turcă, vizată de trei ori anul acesta - a anunţat în noaptea de marţi spre miercuri premierul turc Binali Yildirim, relatează The Associated Press şi AFP.
Toate indiciile sugerează, până acum, că gruparea jihadistă Statul Islamic se află în spatele atacului, a spus premierul. Trei atentatori au venit la aeroport cu un taxi şi s-au detonat după ce s-a deschis focul asupra lor, a adăugat Yildirim.
Întrebat dacă un al patrulea atacator ar fi scăpat, şeful Guvernului a răspuns că autorităţile turce nu au o asemenea evaluare, dar iau în considerare orice posibilitate.