În accident şi-a pierdut viaţa unul dintre ciobanii care însoţeau turma, un bărbat de 57 de ani. De asemenea, 25 de oi au murit în impactului. Un alt cioban, în vârstă de 30 de ani, a fost rănit uşor.
Accidentul s-a petrecut miercuri. "Prima oară a ajuns o maşină a Ambulanţei, care se afla mai aproape de locul accidentului. La scurtă vreme a sosit şi un echipaj al SMURD. Din păcate, pentru bărbatul de 57 de ani nu a mai putut fi făcut nimic, fiind declarat decesul. Tânărul de 30 de ani era rănit, însă starea sa era stabilă. Pacientul a fost transportat la spital”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului de Ambulanţă Galaţi.
La testarea cu etilotestul a reieşit faptul că şoferul, un bărbat de 33 de ani, avea o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. "Şoferul fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice şi a fost reţinut 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă“, a declarat Crina Dragu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.
Bărbatul este cercetat acum pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.