"Eu am ajuns în aproximativ 20 de minune, Şeful nostru urla la noi să venim mai repede. Am lăsat maşina pe o străduţă ca să nu mai încurcăm. Când am ajuns în faţă la club, am văzut o imagine apocaliptică. Nu sunt cuvinte de descris, mă uitam şi nu îmi venea să cred. Erau oameni morţi întinşi pe care nu mai aveam cum să întinşi acolo. M-am gândit că puteam să fiu acolo, mă gândeam la părinţii mei. Eu am acţionat ca un simplu om, dorinţa de a ajuta întrecea orice. Unii dintre răniţi nu mai spuneau nimic. Dar a fost un tânăr cam de statura mea, care m-a prins de mână şi m-a rugat să le spun pompierilor că prietena lui a rămas la baie şi nu o mai găseşte. Ulterior pe acel băiat l-am văzut la IML. A fost greu, sunt multe de spus şi în acelaşi timp, nu are rost, pentru că nu îi mai aduce nimeni înapoi pe cei care au pierit acolo", a spus o angajată de la Jandarmerie, potrivit Antena Stars.
Incendiul din clubul Colectiv s-a soldat cu 32 de persoane decedate și peste 140 de răniți, îndoliind întreaga Românie.