Eclipsa totală de Lună, care va da naştere fenomenului optic numit "Lună sângerie", având în vedere culoarea discului satelitului Terrei, va avea loc sâmbătă, în intervalul 09.01 GMT (12.01, ora României) - 14.59 GMT (17.59, ora României). Eclipsa va fi vizibilă în regiunea Oceanului Pacific, pentru locuitorii din Australia, Japonia, China, Asia de Sud-Est şi coasta de vest a Americii, care vor putea observa cum Luna devine roşiatică, informează space.com.
Într-un videoclip publicat luni de NASA, Agenţia spaţială nord-americană descrie evenimentul astronomic ca fiind cea mai scurtă eclipsă totală de Lună din acest secol, faza de totalitate durând 4 minute şi 43 de secunde.
"Eclipsele totale de Lună, precum cea pe care o vom vedea pe 4 aprilie, sunt fenomene lente, dar atrăgătoare şi, ca de obicei, vom avea camere pe tot globul care vor oferi imagini în direct", a declarat Will Gater, astronom care lucrează la Slooh Community Observatory, o organizaţie care transmite în direct, pe internet, imagini preluate de camere instalate la unele dintre cele mai importante observatoare astronomice de pe glob. "Ce mod mai frumos să îţi petreci ziua decât să priveşti acest frumos eveniment", a mai declarat, entuziasmat, Will Gater.
Cei care doresc să vadă eclipsa o pot face pe site-ul Slooh, care va transmite evenimentul în direct, începând cu ora 13.00 (ora României). Detalii pe Descopera.ro.