“Vorbim despre Luna Plină ce se produce pe 1 august. Este un eveniment astral ce se produce o dată pe an. Luna este în Vărsător, Soarele este în Leu și avem parte de multă bucurie. O bucurie pe care trebuie să o descoperim, bucuria vieții, de a face lucrurile cu tot sufletul și puterea noastră. Nu orice merită tot sufletul și puterea noastră.
Nu tot ce putem face este și potrivit pentru noi. Pentru că Luna Plină vine cu foarte multe momente de inspirație, atunci putem descoperi care sunt acele lucruri, relații sau acțiuni care merită, din plin, energia noastră sub toate formele. Efectul de Lună Plină se menține până pe 3 august. Și este o Lună plină de daruri” – a spus Camelia Pătrășcanu.
Berbec - Pentru nativii din Berbec este un moment de revelație, de bucurie interioară, spune astrologul. Se activează puterea lor creatoare, de a face cu geniul lor lucruri mari, nu cu prezența altcuiva și nici cu banii altora.
Taur - Vorbim despre o Lună Plină aducătoare de conștientizări în privința rolurilor în casă și în cămin. Acum înțeleg dacă s-au purtat cu demnitate și cu corectitudine. Și pentru că este o Lună care îi ține sub tensiune, Venus le transmite că pot să își ceară iertare, să corecteze, să înțeleagă o situație în care, poate, nu au onorat inima cuiva.
Gemeni - Acești nativi au parte de o nouă perspectivă de viață. Este o altă cărare de viață care poate implica mari schimbări la nivel profesional. Poate avea legătură cu mutarea dintr-un loc în altul. Sau de alte alegeri vocaționale. Totul pornește din acceptarea unui adevăr lăuntric pe care l-au ocolit. Și acum vor recunoaște dacă sunt onești cu ei.
Rac - Este o Lună Plină legată de prosperitate, de spor. Vorbim despre bani pe care îi pot obține prin capacitatea și talentele lor, pe care și le evaluează mult mai corect acum. Își dau seama că și le-au risipit pe o parte din ele, că și le-au folosit într-o relație care nu a mers. Poate că nu sunt apreciați la adevărata lor valoare și abia acum realizează această irosire. Pot lua hotărârea să își vadă de drumul lor autentic. Asta poate schimba multe în viața lor.
Leu - Ei pot avea sentimentul că sunt constrânși, limitați pe plan personal, că și-au asumat anumite responsabilități, că partenerul se plângea de anumite lucruri pe care ei le executau. Simt că nu au suficientă libertatea să fie ei înșiși. Pentru cei care sunt într-o relație, pot avea loc momente de criză. Cei singuri, pot înțelege de ce nu au o relație.
Citeşte întreaga ştire: Lună Plină pe 1 august 2023. Camelia Pătrășcanu anunță schimbări majore pentru nativii din zodiac