„Cu mare tristeţe, vă anunţăm decesul tatălui nostru, SP Hinduja”, a precizat purtătorul familiei într-un comunicat de presă. Srichand Hinduja, căruia rudele şi prietenii îi spuneau „SP”, a murit miercuri. El a fost „un vizionar al industriei şi al afacerilor, un umanist şi un filantrop”, se arată în mesajul purtătorlui de cuvânt al lui Hinduja, scri AFP, potrivit Agerpres.
Familia Hinduja se află la conducerea conglomeratului internaţional Hinduja Group, care deţine companii în domeniile bancar, financiar şi sănătate, şi care are peste 150.000 de angajaţi în lumea întreagă.
Potrivit clasamentului publicat de Sunday Times în urmă cu un an, averea familiei sale depăşeşte 28 de miliarde de lire sterline.