„Filiala PNL Sector 3 a decis miercuri, 15 septembrie 2021, să îl susţină oficial pe actualul preşedinte al Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, pentru un nou mandat la conducerea PNL. Moţiunea "Forţa Dreptei", cu care candidează Ludovic Orban la preşedinţia Partidului Naţional Liberal, a obţinut 45 de voturi “pentru”, 3 voturi “împotrivă” şi 2 abţineri în cadrul şedinţei de miercuri a Comitetului Director al filialei PNL Sector 3, în timp ce moţiunea lui Florin Cîţu, "România Liberală", a primit 5 voturi “pentru”, 33 de voturi “împotrivă” şi 12 abţineri", se arată într-un comunicat de presă transmis de PNL Sector 3.
PNL Sector 3 consideră că Ludovic Orban este "un garant al unităţii Partidului Naţional Liberal pentru că a demonstrat, de-a lungul întregii sale cariere politice, că, pentru el, unitatea PNL a fost fundamentală şi baza oricărui succes pe care l-a avut partidul".
"Obligaţia conducerii PNL trebuie să rămână sprijinul acordat proiectelor comunităţilor locale, pentru că, la guvernare, oamenii te judecă după ceea ce faci, nu după ceea ce promiţi. Ludovic Orban, ca preşedinte al PNL, va rămâne implicat pentru ca toate aceste proiecte să fie realizate. Ludovic Orban a ales să candideze din nou la conducerea Partidului Naţional Liberal pentru că are capacitatea, energia, forţa, priceperea şi dăruirea pentru a duce, în continuare, PNL spre noi victorii politice în interesul României. Filiala PNL Sector 3 îl susţine total pe Ludovic Orban în lupta sa pentru modernizarea şi progresul României. În acest sens, moţiunea ‘Forţa Dreptei’ depusă de Ludovic Orban pentru viitorul Partidului Naţional Liberal a fost votată, astăzi, cu o majoritate zdrobitoare în Comitetul Director al filialei PNL Sector 3. Mult succes, Ludovic Orban!", a declarat preşedintele PNL Sector 3, deputatul Antonel Tănase, citat în comunicat.
Și PNL Sector 5 a aprobat moţiunea lui Ludovic Orban. La fel, numărul de voturi pentru a fost foarte mare, în favoarea lui Orban: 35 de voturi "pentru" moţiunea lui Florin Cîţu a obţinut 3 voturi.