"Au fost scoși patru sau cinci primari care își declaraseră opțiunea în favoarea mea. La Satu Mare au fost scoși trei primari, primarul de Abdud, cu cel mai mare număr de mandate, primărița de Tarna Mare... Sunt anumiți președinți care, pur și simplu, scot primari și alți oameni cu greutate și cu influență numai pentru faptul că mă susțin pe mine”, a acuzat Ludovic Orban, citat de Mediafax.
Președintele PNL a afirmat că edilii scoși de pe listele cu delegați la congres sunt oameni cu performanță electorală care au adus voturi pentru partid și cărora „li se interzice dreptul de vot la congres”.
„Noroc că nu sunt atât de mulți satrapi, precum Flurtur, în țară ca să se aplice această rețetă la nivel național”, a mai afirmat Orban.
Criticile lideluiu PNL au venit în contextul în care primarul liberal al comunei sucevene Bosanci a scris, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că toţi susţinătorii lui Ludovic Orban au fost eliminaţi de Gheorghe Flutur din delegaţia organizației județene la Congresul PNL din 25 septembrie.