Orban a precizat că peste zece liberali, printre care Sergiu Bîlcea, Nicolae Giugea și Luminița Barcari, au fost sunați și chemați la DNA Brașov. Aceștia ar putea depune plângere la Poliție.
”S-a petrecut un lucru absolut incredibil. Foarte mulți colegi deputați din PNL, cu 20, 30, 40 de minute înaintea exercitării votului pe proiectul de desființare a SIIJ, au fost sunați și convocați la DNA Brașov. Au fost sunați de pe un număr de telefon, probabil de pe un număr de cartelă. Evident că era un apel fals. Cineva a premediat ca, înaintea votului, deputații PNL să fie chemați în mod fals.
Cineva, pur și simplu, a încercat să îi determine pe deputații PNL să plece din sală. Le-am sugerat să facă sesizare la Poliție, să se identifice, dacă este posibil, proprietarul numărului de telefon. Cred ca sunt peste zece deputați.
Nu cunosc dacă este același număr de telefon. Mi s-a adus la cunoștință după exercitarea votului final.
Dacă ar fi existat o solicitare, ar fi trebuit să fie făcută în plenul Camerei Deputaților. Dacă ar fi fost e solicitare oficială, ar fi fost exprimată”, a declarat Orban, după vot.
Prin desființarea SIIJ și respingerea proiectelor de modificare a Codului penal și Codului de procedură penală se începe reforma în Justiție, a adăugat liderul PNL.
”Pentru noi, independența justiției, liberul acces al cetățeanului la justiție, funcționarea puterii judecătorești, noninterferența politicului în funcționarea ei sunt principii fundamentale pe care le punem în practică.
Este foarte important pentru România să pună punct perioadei negre declanșate de PSD, care a generat grave disfuncționalități în sistemul de justiție, deteriorarea gravă a imaginii României la nivel internațional și care a afectat dreptul fiecărui cetățean de acces egal la justiție, generând situații în care lideri PSD au fost plasați în afara Constituției prin deciziile majorității parlamentare controlate de social-democrați”, a mai spus liderul PNL.