Declarațiile au fost făcute la Adunarea regională a organizațiilor din București-Ilfov, la care a fost prezent și președintele Klaus Iohannis. La eveniment au venit aproximativ 2.000 de membri liberali şi simpatizanţi.
„În 2014 grupul consilierilor PNL a iniţiat un proiect de hotărâre care a fost adoptat şi mâine, dragi liberali, la orele 13.00, se dezveleşte statuia lui Ion Brătianu, ca o recunoaştere a ceea ce a făcut PNL şi Ion Brătianu. Şi tot mâine la ora 13.00, începe votul la moţiunea de cenzură, în care sperăm că parlamentarii se vor trezi şi să nu mai cadă pradă minciunilor şi să dea verdictul România fără PSD, România cu PNL, România cu Klaus Iohannis preşedinte”, a declarat Ludovic Orban, la Adunarea Regională a organizaţiilor PNL Bucureşti – Ilfov din Capitală.
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD condus de Viorica Dăncilă va fi dezbătută şi votată joi, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Plenul începe la ora 10.00.
Potrivit ultimelor calcule, liberalii se bazează pe 244 de voturi. Asta înseamnă că au cu 11 voturi mai mult numărul necesar de voturi pentru a răsturna Guvernul Dăncilă.
Ludovic Orban a declarat miercuri, la Parlament, că „în prezent toate formaţiunile politice care s-au angajat în susţinerea acestui demers sunt mobilizate la maximum pentru a asigura succesul moţiunii de cenzură".
La Adunarea liberalilor de miercuri seară, liderul PNL a spus că singura soluţie pentru România este realegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României.
„Principala bătălie pe care o vom duce în următoarea perioadă este cea pentru realegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României. Singura garanţie că România poate să revină pe drumul cel drept, că drepturile românilor vor fi respectate. Pentru acest obiectiv fiecare membru al PNL trebuie să dea tot ce are în el pentru a îl convinge pe fiecare român că nu există un alt drum, o altă soluţie decât Klaus Iohannis preşedinte”, a adăugat Orban.