Relațiile intime
În posturile de peste an, precum si in zilele de sarbatoare, cand crestinul este dator a se preocupa mai mult de cele duhovnicesti, decat de cele trupesti, relatiile trupesti dintre soti sunt oprite, spre a nu uita starea de cadere in care inca se afla neamul omenesc. In restul zilelor, acestea sunt binecuvantate de Dumnezeu, atata timp cat ele sunt savarsite in chip firesc, intre doi soti cununati, iar femeia nu este insarcinata, nu alapteaza si nu se afla in perioada ei de necuratie lunara.
In vremea postului, pe langa alte nevointe sufletesti si trupesti, celor casatoriti li se cere a nu se mai apropia trupeste. Usurinta sau greutatea cu care ei vor face acest lucru va arata masura in care ei sunt robi lui Dumnezeu sau robi patimilor, scrie crestinortodox.ro.
"Fratilor, nu suntem datori trupului, ca sa vietuim dupa trup. Caci daca vietuiti dupa trup, veti muri, iar daca ucideti, cu Duhul, faptele trupului, veti fi vii. Caci cati sunt manati de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu" (Romani 8, 12-14). "In Duhul sa umblati si sa nu impliniti pofta trupului. Caci trupul pofteste impotriva duhului, iar duhul impotriva trupului; caci acestea se impotrivesc unul altuia, ca sa nu faceti cele ce ati voi" (Galateni 5, 16-17).
Postirea fără rugăciune
Unul dintre acele lucruri interzise în timpul postului este aplicarea restricțiilor la mâncare doar pentru a te ajuta la slăbit, fără a merge și la biserică sau a intensifica rugăciunile.
În perioada postului foarte multe tinere mănâncă cu restricții însă nu pentru că vor să își întărească religia, ci pentru că le ajută la siluetă. Acesta este unul dintre lucrurile interzise în timpul postului și este mai bine să nu se țină deloc.
Postul trebuie ținut împreună cu mai multe rugăciuni și mers la biserică.
Fapte rele și bârfa
Unul dintre acele lucruri interzise în timpul postului este și limbajul vulgar. Nu că el ar fi permis în restul timpului, însă este foarte important ca odată cu postirea de la mâncare să existe și o atenție mai mare la vorbele care ne ies pe gură.
Mai mult, în această perioadă este bine să ne gândim să fim mai buni cu ceilalți și să ajutăm sărmanii cu mâncare sau cu haine. Sigur că aceste lucruri este bine să le facem și atunci când nu este post, însă în această perioadă am putea să ne gândim și să le facem ceva mai mult decât în restul timpului.
Mândria
Dacă ne abținem de la anumite mâncăruri și suntem mai buni și spunem mai multe rugăciuni, nu este suficient. Printre acele lucruri interzise în timpul postului este chiar mândrirea cu acest lucru.
Biblia mai spune foarte clar că nici nu trebuie să avem o atitudine supărată sau să îi facem pe ceilalți să observe că ținem post. Acest lucru este important doar pentru noi.
Petrecerile, nunti, botezuri
Petrecerile de orice fel sunt complet interzise în timpul postului. Preotii recomandă și chiar interzic oficierea de nunti sau botezuri in timpul postului, deoarece postul etse o perioadă de căință și nu se recomandă nicun fel de petrecere.
Sărbătoarea zilei, 2 august 2024. Prăznuirea moaștelor unui mare sfânt. Mii de români îi poartă numele