Lucian Bode: „Este prima agenţie europeană pe care o vă găzdui România. Vorbim de o instituţie cu profil unic la nivel european, care va creşte reputaţia României în domeniu şi va contribui în mod deosebit la securitatea cibernetică a UE şi a statelor membre. Vreau să spun că acest centru va fi principalul organism de execuţie pentru resursele financiare ale Uniunii dedicate securităţii cibernetice în cadrul programului Europa Digitală şi Orizont Europa şi va sprijini securitatea cibernetică de-a lungul întregului lanţ valoric, de la activitatea de cercetare până la activitatea de implementare şi de adoptare pe scară largă a tehnologiilor cheie. Există un ecosistem în plină dezvoltare în domeniul securităţii cibernetice în România, se recunoaşte rolul mediului privat, al pieţii IT&C în plină dezvoltare, rolul universităţilor şi al centrelor de cercetare, existenţa resursei umane înalt calificate în România”
Cuvinte laudative referitoare la acest proiect a avut și premierul interimar Nicolae Ciucă. Acesta a declarat, la rândul său, că înfiinţarea la Bucureşti a Centrului European de Competenţe în Domeniul Securităţii Cibernetice reprezintă o veste foarte bună şi a remarcat "meritul deosebit" al diplomaţiei româneşti.