Judecătorii de la Tribunalul Capitalei au menţinut decizia luată în urmă cu două luni, la solcitarea DNA, care a motivat că dacă s-ar întâmpla acest lucru, Tel Drum nu ar mai putea fi trasă la răspundere.
Societatea a obţinut, recent, intrarea în insolvenţă, printr-o decizie dictată de magistraţii Tribunalului Teleorman.
Firma este vizată în două dosare, în care anchetatorii vorbesc despre fraudă cu fonduri europene şi guvernamentale. DNA a pus sechestru pe bunurile companiei, iar judecătorii vor decide, la finalul lunii, dacă menţin şi această măsură.
Procurorii susţin că Tel Drum ar fi controlată de Liviu Dragnea, dar şeful PSD neagă acest lucru.