Aceştia vor trebui să retrimită formularele de înscriere, începând cu data de 18 octombrie. Măsura vine după ce site-ul oficial al programului a fost căzut timp de mai multe zile, din cauza unor probleme tehnice.
Departamentul de Stat american a anunţat că va trimite un mesaj automat fiecărei persoane care s-a înscris până la această dată pentru a o anunţa de noua perioadă de înregistrare, care se încheie pe 22 noiembrie.
Știre inițială
Înregistrarea electronică în Programul Diversity Visa al Statelor Unite a început marți, la ora 19,00 (ora României), și se încheie pe 7 noiembrie, la ora 19,00.
După cum informa zilele trecute Ambasada SUA la București, pentru a participa în programul din acest an, cei interesați trebuie să acceseze pagina de internet a Departamentului de Stat www.dvlottery.state.gov în cursul perioadei de înregistrare. Acolo vor găsi formularul de participare (E-DV) și informațiile complete pentru a trimite cererea de înregistrare.
Departamentul de Stat acceptă cereri de înregistrare numai pe pagina de internet E-DV. Este foarte important ca participanții la program să își tipărească pagina de confirmare generată online și să o păstreze până la data de 30 septembrie 2019. Dacă cererea a fost selecționată, doar cu numărul unic de confirmare se poate verifica dacă o cerere de participare a fost selecționată și se pot obține informații despre solicitarea de viză și despre programarea la interviu.
Ambasada SUA adaugă că participanții nu trebuie să permită altor persoane să le rețină pagina de confirmare, ci să și-o păstreze ei înșiși, astfel încât să poată verifica independent situația cererii lor de participare. Participanții trebuie să trimită o fotografie recentă, din ultimele șase luni, în care nu poartă ochelari. Cererile de participare însoțite de fotografii care au mai fost trimise în programe anterioare vor fi descalificate.
Începând cu data de 1 mai 2018, participanții la programul DV-2019 vor putea folosi numărul lor de confirmare pentru a verifica online pe Entrant Status Check la adresa de internet www.dvlottery.state.govdacă cererea lor a fost selecționată. Pe pagina Entrant Status Check participanții selecționați vor fi informați despre modalitatea de a solicita vize de imigrare DV pentru ei și membrii de familie eligibili. Departamentul de Stat nu folosește poșta electronică (email) pentru a-i înștiința pe participanți că au fost selecționați pentru programul Diversity Visa. Informația este disponibilă numai pe Entrant Status Check, arată sursa citată.
Ambasada îi previne pe cei interesați că Departamentul de Stat nu va trimite o notificare că un participant a câștigat Loteria Vizelor și nu va cere bani prin Western Union. "Folosiți numai Entrant Status Check (Verificarea Statutului Înregistrării) la www.dvlottery.state.gov pentru a verifica dacă ați fost selecționați", precizează misiunea diplomatică de la București.
În total, 50.000 de participanți vor fi selecționați aleatoriu, iar începând cu 1 mai 2018 participanții vor putea folosi numerele unice de confirmare pentru a verifica dacă au câștigat, pe pagina de internet Entrant Status Check (Verificarea Statutului Înregistrării) la www.dvlottery.state.gov. Însă, nu toți cei selecționați vor solicita o viză sau se vor califica pentru obținerea ei, așadar numărul de selecționați va fi mai mare. De aceea, cei înscriși trebuie să păstreze numărul de confirmare până în ultima zi a programului DV-2019, adică 30 septembrie 2019, precizează Ambasada SUA la București.