Numărul firmelor de asigurare care vând RCA s-ar putea reduce semnificativ în următoarea perioadă dacă o normă ASF lansată deja în dezbatere va deveni literă de lege în forma actuală. În fapt, doar 4-5 companii arată în prezent că sunt suficient de solide pentru a îndeplini condiţiile de lichiditate şi solvabilitate pe care ASF se gîndeşte să le impună. Concret, Autoritatea propune în proiectul de normă ca indicatorul de solvabilitate să crească de la un minim de 1 la 1,3 în cazul firmelor care activează pe piaţa RCA.
Cu alte cuvinte, respectivii asigurători ar trebui să-şi îmbunătăţească solvabilitatea cu 30% iar aceasta doar în condiţiile în care în acest moment respectă criteriile minimale ceea ce nu este cazul Astra Asigurări(aflată sub administrare specială), Carpatica Asig(în proces de redresare financiară cu plan de măsuri) sau Euroins(care a anunţat că îşi va majora capitalul social dar nu a făcut-o încă).
Cele trei companii, cele mai mari de pe piaţa RCA, nu îndeplinesc nici actualele criterii de solvabilitate ceea ce înseamnă că pentru a le respecta pe cele noi ar trebui să vină cu aporturi uriaşe de capital sau să renunţe la acest segment. Citeste mai mult...