„Am trimis o adresă către Camera Taximetriştilor privind implementarea unei hotărâri a Consiliului Local necesară, nu neapărat a obliga, ci a convinge, operatorii de transport în regim de taxi ca şoferii să poarte o uniformă cu care să se mândrească, nu trebuie să fie un element prin care să se simtă inhibaţi, ci, pur şi simplu, să fie o uniformă care să fie purtată cu mândrie“, a declarat edilul.
Demersul primarului interimar vine la câteva zile după ce, în mediul online, municipalitatea a lansat un sondaj prin care ieşenii pot să aleagă între trei modele de uniformă pentru vatmanii şi şoferii RATP.
„Indiferent de ţinuta aleasă, doamnele vor purta şi o eşarfă cu culorile regiei de transport, la sfârşitul săptămânii se finalizează consultarea publică şi în funcţie de voturi va fi ales modelul. Toate sunt frumoase“, a precizat Chirica.
Sursa: Ziarul de Iaşi