Cea mai prestigioasă universitate deținută de miliardarul american, Central European University (CEU), s-ar putea închide după o modificare legislativă introdusă de Guvernul de la Budapesta care pare să vizeze direct instituția lui Soros.
Noua lege introduce reglementări mai aspre în privința universităților străine din Ungaria, măsura ducând la închiderea CEU, după cum a anunțat joi instituția de învățământ într-un comunicat prezentat de Reuters.
Premierul de extrema dreaptă Viktor Orban a criticat în termeni duri. de-a lungul timpului, organizațiile patronate de Soros, acuzându-le că se opun legilor împotriva migrației.
Retorica lui Orban este similară cu cea a autorităților de la București: premierul maghiar spune că ONG-urile locale sunt finanțate de Soros pentru a susține interesele străine în detrimentul celor naționale.
Noua lege trimisă joi către Parlamentul maghiar stipulează ca universitățile străine să aibă un campus atât în Budapesta, cât și în țara de origine. CEU nu operează, însă, în altă țară decât în Ungaria
"Amendamentele vor obliga CEU să își deschidă un campus în New York, fapt care nu aduce niciun beneficiu educațional și va atrage noi costuri financiare și umane", a declarat universitatea într-un comunicat de presă.